Concept
Când luxul întâlnește emoția — viziunea care stă la baza brandului Atelier Atlas.
Filosofia Atelier Atlas
Filosofia Atelier Atlas se bazează pe o estetică clară, într-o cromatică serioasă, ușor sobră. Stilul este eclectic: sobrietate modernă, elemente baroce și simplitatea wabi-sabi.
Atlas — Steaua norocoasă
Numele provine de la steaua care se afla pe cer când Alexandra și Bogdan s-au cunoscut. O stea norocoasă, călăuzitoare, care încununează logoul.
Simbolistică și sens
Două stiluri — masculin (puternic) și feminin (grațios) — se îmbrățișează, reprezentând uniunea.
Protecție divină, curaj, apartenență.
Veghează cu căldură, simbolizând uniune și continuitate.
Pace, iubire, vești bune.
Iubitorii de detalii
La Atelier Atlas, considerăm că papetăria este mai mult decât un detaliu organizatoric: aceasta unește emoția cu eleganța, creează apropiere socială și invită la discuție. Ea oferă celor dragi sentimentul de apartenență și, nu în ultimul rând, desăvârșește până și cel mai rafinat decor. Papetăria este cireașa de pe tort.
Dacă împărtășiți aceeași viziune cu noi, avem o deosebită plăcere să ne cunoaștem, să creăm împreună și să spunem povestea evenimentului vostru într-o manieră estetică, atent aleasă, concepută special pentru dorințele voastre.
Un pilon principal
Procesul de creație începe cu o conversație autentică, la baza căreia stau identificarea nevoilor, cunoașterea amănunțită și înțelegerea viziunii voastre. Vă stăm la dispoziție pentru consultanță și ajutor, astfel încât colaborarea noastră să fie un real succes, concentrată pe încredere, deschidere și reciprocitate.
Redefinim standardele papetăriei de lux
Prin inovație, meșteșug și etică.
Fiecare plic este realizat manual din cartoane de înaltă calitate, provenite dintr-o fabrică italiană cu renume și istoric. Materialele selecționate au texturi și culori speciale. Suntem singurul atelier din România care produce plicuri din catifea, unice prin gramajul lor.
Cartoanele provin din fabrici cu tradiție în producerea hârtiei artizanale, cu gramaje între 320 și 700gsm și texturi speciale.
Toate designurile și graficile invitațiilor sunt originale, create special pentru clienți. Ținem pasul cu tendințele, dar punem accent pe un caracter clasic, atemporal.
De la realizarea plicului, la imprimare, până la turnarea sigiliului de ceară — fiecare etapă necesită timp, atenție și răbdare. Manufactura este un proces individual, nu producție de masă.
Adevărați mentori în arta papetăriei
Fiecare furnizor a fost testat strategic. Colaboratorii noștri sunt profesioniști cu experiență impresionantă, adevărați mentori în arta papetăriei, legătoriei și tiparului.
Când luxul întâlnește emoția
Viziunea care stă la baza brandului Atelier Atlas este transformarea papetăriei clasice într-o formă a expresiei atemporale, a identității și a calității. Prin fuziunea materiei prime provenite din fabrici cu istoric vast cu metodele artizanale de prelucrare a acesteia, ne propunem să cream o experiență senzorială completă, exclusivistă, destinată celor care înțeleg unicitatea manufacturii.